După sfârșitul celui de-al doilea război mondial, ideologia comunistă a devenit una dintre cele mai frecvente din lume, influențând viețile și destinele a milioane de oameni. Uniunea Sovietică, după ce a câștigat confruntările sângeroase cu imperialismul, a confirmat viabilitatea drumului socialist al dezvoltării societății civile. Educația din octombrie 1949 a Republicii Populare Chineze, unde comuniștii chinezi au devenit conducători ai unei țări multimillion, a confirmat doar corectitudinea ideologiei marxist-leniniste în contextul conducerii numeroase societăți civile. Noile realități istorice au creat un teren fertil pentru procesiunea de paradă a comunismului pe planeta condusă de CPSU.
Ce este CPSU și locul său în istorie
Nu a existat niciodată o puternică organizare de partid în nici o țară a lumii, în nici o parte a lumii, și încă nu există o organizație puternică care să poată compara în influența sa asupra vieții economice, sociale și sociale cu Partidul Comunist al Uniunii Sovietice. Istoria CPSU este un exemplu viu al gestionării politice a sistemului de stat în toate etapele dezvoltării societății civile. Timp de 70 de ani, țara imensă a fost condusă de partid, controlând toate sferele vieții persoanei sovietice și influențând sistemul politic global. Rezoluțiile Comitetului Central al CPSU, Presidiu și Politburo, deciziile plenelor, congreselor de partid și conferințelor de partid au determinat dezvoltarea economică a țării, direcția politicii externe a statului sovietic. Partidul Comunist nu a obținut imediat această putere. Comuniștii (bolșevici) au fost forțați să meargă pe o cale lungă și spinoasă, adesea zigzagă și sângeroasă, pentru a se stabili în cele din urmă ca singura forță politică lider a primului stat socialist din lume.
Dacă istoria Partidului Comunist al Uniunii Sovietice datează de aproape un secol, abrevierea CPSU - Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a apărut relativ recent, în 1952. Până în acest moment, partidul de conducere din URSS era numit Partidul Comunist al Uniunii. Istoria CPSU provine de la Partidul Laburist Social-Democrat din Rusia, fondat în Imperiul Rus în 1898. Primul partid politic rus de orientare socialistă a devenit platforma de bază a mișcării revoluționare din Rusia. Mai târziu, în cursul evenimentelor istorice din 1917, a existat o ruptură în rândurile RSDLP în bolșevici - suporteri ai unei revolte armate și a unei confiscări puternice a puterii în țară - și a menșevicilor - aripa partidului, care deținea opinii liberale. Aripa stângă formată în partid, mai reacționară și militarizată, a încercat să preia controlul asupra situației revoluționare din Rusia, participând activ la revolta armată din octombrie. A fost RSDLP al bolșevicilor, sub conducerea Ulyanov-Lenin, care a jucat un rol-cheie în victoria revoluției socialiste, după ce și-a asumat autoritatea deplină în țară. La Congresul al XII-lea al RSDLP, sa decis formarea Partidului Comunist Rus al Bolșevicilor, care a primit abrevierea RCP (b).
Includerea adjectivului "comunist" în numele partidului, în conformitate cu V.I. Lenin, trebuie să indice scopul final al partidului, de dragul căruia se fac toate transformările socialiste în țară.
Venind la putere, foștii social-democrați ruși condus de V.I. Lenin și-a proclamat programul de a construi primul stat socialist din lume al muncitorilor și țăranilor. Platforma de bază pentru structura de stat a fost folosită de programul de partid, al cărui centru prioritar a fost ideologia marxistă. După supraviețuirea perioadei dificile a războiului civil, bolșevicii au început construcția de stat, transformând aparatul de partid în principala structură politică și administrativă a țării. Conducerea partidului sa bazat pe o ideologie puternică, încercând să obțină un rol de conducere în politică. Împreună cu consiliile care au îndeplinit în mod formal funcții reprezentative, bolșevicii organizează organele lor de conducere, care în cele din urmă încep să îndeplinească sarcinile executivului. Sovieticii și CPSU, care mai târziu au devenit cunoscuți sub numele de partid bolșevic, au păstrat o relație strânsă în conducerea țării, demonstrând oficial prezența puterii reprezentative.
În URSS, a fost posibilă mascarea cu pricepere a rolului conducător al partidului în procesul electoral. Consiliile locale și locale ale deputaților poporului au acționat la fața locului și au fost aleși ca rezultat al votului la nivel național, dar, de fapt, practic fiecare membru al parlamentului este membru al CPSU. Sovieticii au fost complet absorbiți de structurile partidului Partidului Comunist, desfășurând pe teren două funcții simultan, reprezentări de partid și funcții executive. Deciziile conducerii superioare a partidului au fost prezentate mai întâi la președinția Comitetului Central, după care trebuia să fie aprobată la Plenul Comitetului Central. În practică, deciziile Comitetului Central al CPSU erau adesea o condiție prealabilă pentru actele legislative ulterioare prezentate la reuniunile Sovietului Suprem și rezoluțiile adoptate de Consiliul de Miniștri al URSS.
Este sigur să spunem că bolșevicii au reușit să-și realizeze eforturile pentru a realiza hegemonia puterii politice în Rusia sovietică. Întregul vertical al puterii, începând cu comisarii populare și terminând cu organele sovietice, devine complet sub controlul bolșevicilor. Comitetul Central al partidului determină politica externă și internă a țării la momentul respectiv. Ponderea conducerii partidului la toate nivelurile, care se bazează pe un aparat represiv puternic, crește. Armata Roșie și Cheka devin instrumentele puterii de influență a partidului asupra atitudinilor sociale și publice din societatea civilă. Competența conducerii comuniste include industria militară, economia țării, educația, cultura și politica externă, care era sub jurisdicția Politburo a Comitetului Central al CPSU.
Ideile comuniste de creare a unui stat muncitor și țărănesc s-au realizat în 1922, când sa format Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste pe locul sovietic al Rusiei. Următorul pas în transformarea Partidului Comunist a fost Congresul Partidului XIV, care a decis să redenumească organizația în Partidul Comunist al Bolșevicilor. Numele partidului CPSU (b) a durat timp de 27 de ani, după care a fost aprobată noua versiune finală noul nume al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.
Principalul motiv pentru schimbarea numelui Partidului Comunist a fost creșterea ponderii Uniunii Sovietice în arena politică. Victorie în Marele Război Patriotic, realizările economice au făcut ca URSS să fie liderul mondial. Principala putere de conducere a țării a necesitat un nume mai respectabil și sonor. În plus, necesitatea politică de a diviza mișcarea comunistă în bolșevici și menșevici a dispărut. Întreaga structură a partidului și liniile politice au fost accentuate de ideea de bază, construirea unei societăți comuniste în URSS.
Structura politică a CPSU
Cel de-al 19-lea congres al partidului, convocat după o vacanță lungă de 13 ani, a fost primul din perioada postbelică. La forum, Stalin, secretarul general al Comitetului Central al CPSU, a ținut un discurs. Aceasta a fost ultima sa apariție către public. La acest congres au fost adoptate principalele direcții ale viitoarei structuri politice și economice a țării în perioada postbelică, un curs fiind caracterizat în politica internă și externă a Partidului Comunist. Comuniștii, reprezentați de toate secțiunile societății sovietice, s-au adunat la cel de-al 19-lea Congres al partidului, au sprijinit în unanimitate propunerea conducerii partidului privind modificarea Cartei partidului. Aprobarea participanților la congres a fost întâmpinată cu ideea schimbării numelui partidului la CPSU. Carta partidului a asigurat încă o dată poziția primei persoane a partidului - secretarul general al Comitetului Central al CPSU.
Notă: Trebuie remarcat faptul că, în afară de biletul de partid, indicând apartenența la partid, nu au existat alte insigne printre comuniști. Neoficial, sa decis să poarte o insignă - banner-ul CPSU, care, alături de abrevierea CPSU și fața lui VI. Lenin a ilustrat principalele simboluri ale statului sovietic, steagul roșu și ciocanul încins și secera. În timp, simbolul oficial al mișcării comuniste din URSS devine icoana participantului la următorul congres al partidului și participant la conferința CPSU.
Rolul Partidului Comunist la începutul anilor '50 pentru URSS este greu de supraestimat. În plus față de faptul că conducerea partidului dezvoltă politica internă și externă a statului sovietic de-a lungul existenței sale, organele puterii partidului sunt prezente în toate sferele vieții poporului sovietic. Structura partidului este structurată astfel încât, în fiecare organism și organizație, în producție și în sfera culturală și socială, nu se ia nicio decizie fără participarea și controlul partidului. Principalul instrument al liniei de partid din societatea civilă este un membru al CPSU - o persoană care are o autoritate indiscutabilă, calități morale puternice și puternice. Dintre mai mulți membri, o celulă de partid primară, cel mai de jos corp de partid, se formează pe baza unei identități de producție sau profesionale. Tot ceea ce este mai mare este deja organizațiile de profil și regionale care unesc cetățenii obișnuiți pe teren în conformitate cu principiul ideologic.
Compoziția claselor a fost reflectată și în reaprovizionarea rândurilor partidului. Reprezentând interesele clasei conducătoare, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice pentru 55-60% a constat din reprezentanți ai mediului proletar și ai țărănimii sovietice. În plus, proporția comuniștilor care au părăsit mediul de lucru a fost întotdeauna de două ori, de trei ori mai mare decât numărul fermierilor colectivi. Aceste cote au fost aprobate în secret în 20-30 de ani. Restul de 40% provin de la intelectuali. Mai mult, această cotă a fost păstrată în noul timp, când populația țării a crescut rapid.
Partidul vertical
Ce este CPSU în noul, în perioada postbelică? Acesta este deja un mare marxist partid, a cărui voință politică și acțiunile ulterioare au ca scop crearea poziției dominante a proletariatului în țară. Secretariatul general al Comitetului Central al CPSU, ca și înainte, îndeplinește funcțiile conducerii de vârf a țării. Principalul organism de conducere al Comitetului Central al partidului a fost practic un organism guvernamental în URSS.
Cel mai înalt organ al partidului de partid a fost congresul. În întreaga istorie au avut loc 28 de congrese de partid. Primele șapte evenimente au fost legale și semi-legale. Din 1917 până în 1925, au avut loc anual congrese de partid. În plus, VKP (b) a fost deja de congrese la fiecare doi ani. Din 1961, congresele CPSU au avut loc la fiecare 5 ani. La noua etapă, Partidul Comunist al Uniunii Sovietice a organizat 10 dintre cele mai mari forumuri ale sale:
- Congresul XIX al CPSU în 1952;
- XX - 1956;
- XXI - 1959;
- Congresul XXII - 1961;
- XXIII - 1966;
- XXIV -1971;
- Congresul XXV - 1976;
- XXVI -1981 g;
- Congresul XXVII - 1986;
- Ultimul Congres XXVIII - 1990
Deciziile și rezoluțiile adoptate la congres au fost fundamentale pentru deciziile ulterioare ale Comitetului Central, ale guvernului sovietic și ale altor organe legislative și executive. La congres, sa stabilit componența Comitetului Central al Comitetului Central. În perioada dintre congrese, activitatea principală sub conducerea partidului a fost efectuată de Plenul Comitetului Central al CPSU. În ședințele plenare, secretarul general al Comitetului Central al CPSU a fost ales din rândul membrilor Președinției Comitetului Central. Nu numai membrii organelor cele mai înalte ale partidului, ci și candidații pentru membrii Comitetului Central au participat la sesiunile plenare. Autoritatea de a lua decizii în intervalele dintre plenuri se află în întregime în Biroul Politburo al Comitetului Central al CPSU, care a constat din membri ai Comitetului Central. Organismul colegial nou creat a fost însărcinat cu funcții administrative de gestionare a partidului și a țării, care anterior fuseseră încredințate unui alt organ de conducere - președinția Comitetului Central al CPSU.
În URSS, sa dezvoltat o situație unică în care deciziile partidului au jucat rolul principal în guvernarea statului. Nici Consiliul de Miniștri, nici ministerele relevante, nici Consiliul Suprem nu au adoptat o lege unică fără aprobarea partidului de elită. Toate deciziile, ordonanțele și rezoluțiile Comitetului Central al CPSU, deciziile Plenului Comitetului Central au avut în secret puterea actelor legislative, pe baza cărora Consiliul de Miniștri deja acționaseră. În noul timp, această tendință nu numai că a supraviețuit, dar și sa intensificat. Cu toate acestea, în ciuda dominării totale a Partidului Comunist în viața politică și publică a țării, a fost necesară modificarea structurii organizării partidului cauzată de noile tendințe și motive politice. Comitetul Central și Biroul Politburo al Comitetului Central al CPSU în perioada dintre sesiunile plenare și congrese au jucat rolul de guvern de umbră.
După ce statele baltice au devenit parte a statului sovietic drept republici ale Uniunii, a fost necesară schimbarea structurii partidului în funcție de caracteristicile naționale și regionale. Din punct de vedere organizațional, CPSU a constat din partidele comuniste din republicile sindicale care fac parte din Uniunea Sovietică, 14 în loc de 15. Republica Sovietică Federativă Socialistă a Rusiei nu a avut o organizație proprie de partid. Secretarii partidelor republicane au făcut parte din Președinția Comitetului Central al CPSU și din Biroul Politburo al Comitetului Central al CPSU, care era un organism colegial și deliberativ.
Cea mai înaltă poziție a partidului în cadrul Comitetului Central al CPSU
În structura conducerii superioare a partidului, stilul de conducere colectiv și colegial a fost întotdeauna menținut, dar secretarul general al Comitetului Central al CPSU a rămas cea mai semnificativă și mai importantă figură a partidului Olympus.
A fost singurul post non-colegial în structura Partidului Comunist. Prin autoritate și drepturi, prima persoană din partid a fost șeful nominal al statului sovietic. Nici președintele Consiliului Suprem al URSS, nici președintele Consiliului de Miniștri nu aveau puteri ca și secretarii generali în Uniunea Sovietică. În total, istoria politică a statului sovietic cunoștea 6 secretari generali. VI Deși Lenin a deținut cel mai înalt rang în ierarhia partidului, el a rămas șeful nominal al guvernului sovietic, ocupând postul de președinte al Consiliului Comisarilor Poporului.
Combinația dintre cea mai înaltă funcție de partid și președintele Consiliului de Comisari ai Poporului a continuat cu I.V. Stalin, care a devenit șef al guvernului sovietic în 1941. Mai mult, după moartea conducătorului, N. S. Hrușciov, care era șeful guvernului sovietic, a continuat tradiția de a combina cel mai înalt post de partid cu cea mai înaltă putere executivă. După ce Hrușciov a fost eliminat din toate posturile, sa decis separarea oficială a posturilor secretarului general și a șefului guvernului sovietic. Secretarul general al Comitetului Central al CPSU îndeplinește funcții reprezentative, în timp ce toată puterea executivă este conferită de președintele Consiliului de Miniștri al URSS.
Funcția de secretar general după moartea lui Stalin a fost deținută de următoarele persoane:
- NS Hrușciov - 1953-1964;
- L. Brezhnev - 1964-1982;
- Y. Andropov - 1982-1984;
- K. U. Chernenko - 1984-1985;
- MS Gorbaciov - 1985-1991
Ultimul secretar general era dl. S. Gorbaciov, care în paralel cu postul de șef al partidului a fost președinte al Sovietului Suprem al URSS și mai târziu a devenit primul președinte al URSS. Deciziile Comitetului Central al CPSU din acest moment sunt consultative în natură. Principalul obiectiv al conducerii țării este reprezentarea puterii. Puterile conducerii partidului în conducerea țării în arena internă și străină sunt limitate.
Organele colective de conducere ale CPSU
Principala caracteristică a activităților Partidului Comunist al Uniunii Sovietice este colegialitatea structurii de guvernare. Pornind de la V.I. Lenin, în conducerea partidului, rolul important în luarea deciziilor este jucat de un cvorum. Cu toate acestea, în pofida colectivității vizibile și a colegialității în conducerea partidului, odată cu sosirea lui JS Stalin la cele mai înalte posturi de partid, este planificată trecerea la un stil de conducere autoritar. Doar prin asumarea postului de secretar general, N. S. Hrușciov, există o revenire la un stil de conducere colegial. Biroul Politburo al Comitetului Central al CPSU devine din nou cel mai înalt organism de partid care ia decizii și este responsabil pentru punerea în aplicare a punctelor de program adoptate în cadrul reuniunilor și congreselor plenare.
Rolul acestui organism în gestionarea afacerilor publice crește treptat. Considerând că toate posturile de conducere din statul sovietic au fost ocupate doar de membrii Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, se poate spune că Biroul Politburo al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice este reprezentat de toată elita de partid, care are putere deplină. В состав бюро входили помимо генсека, секретари республиканских ЦК партии, первые секретари Московского и Ленинградского областных комитетов, Председатель Президиума ВС СССР и Верховного Совета РСФРС. В качестве представителей исполнительной власти в состав политбюро ЦК КПСС обязательно входили Председатель Совета Министров, Министр Обороны СССР, Министр Иностранных дел и Глава Комитета Государственной Безопасности.
Такая тенденция в системе управления сохранялась до самых последних дней существования Советского Союза. После последнего XXVIII партийного съезда в Коммунистической партии наметился раскол. С введением в 1990 году поста Президента СССР роль Политбюро в управлении государственными делами резко снизилась. Уже в марте 1990 года из Конституции СССР была исключена статья 6-я, в которой было закреплена руководящая роль КПСС в управлении государственными делами. На последнем съезде был положен конец гегемонии Коммунистической Партии в жизни страны. Внутри партии на самом высоком уровне наметился раскол. Появились сразу несколько фракций, каждая из которых проповедовала свою точку зрения относительно последующей судьбы партии, ее места в руководстве страны.
Постановления ЦК КПСС носят уже форму внутрипартийных циркуляров, которые косвенно отражают основные направления работы советского правительства. Начиная с 1990 года, партия теряет нити контроля над системой управления страной. Деятельность Президента СССР, функции Верховного Совета СССР и Кабинета Министров СССР становятся определяющими и решающими в жизни государства. Распад СССР как единого государства положил конец существованию Коммунистической Партии Советского Союза, как крупной организационной политической силы.
Сегодня только партийные знамена, сохранившиеся партийные билеты и значки партийных съездов напоминают нам о былом величии Коммунистической партии, которая бессменно оставалась у руля государства в течение 72 лет. По данным статистики, в рядах КПСС на 1 января 1991 года состояло 16,5 млн. членов и кандидатов. Это самый большой показатель для политических партий в мире, если не считать численный состав КП Китая.
